În EGIPT şi nu numai…. Mutilarea Genitală Feminină

În EGIPT şi nu numai….

Pentru miile de turişti atraşi de piramidele aflate pe platoul Giza, din vecinătatea Cairo-ului, de plajele cu nisip fin de la ţărmul Mării Roşii şi magnificele temple presărate de-a lungul Nilului, Egiptul este asociat întotdeauna cu fascinanta civilizaţie faraonică.
Prin geamul autocarului sau lentila ochelarilor de soare, ochii măriţi de uimire în faţa minunilor lumii antice cu greu vor putea pătrunde însă în interiorul unei societăţi patriarhale şi ermetice, încorsetată în obiceiuri ancestrale transmise din generaţie în generaţie, care uimesc adesea prin cruzime, barbarie şi ignoranţă. Unul dintre acestea este flagelul înfiorător cunoscut sub numele de Mutilarea Genitală Feminină.
Tradiţia spune că Faraonul biblic, înspăimântat de profeţia ce îi prevestea naşterea unui băiat ce îi va distruge regatul, a poruncit ca toate femeile din Egipt să fie circumcise.
Cu siguranţă că era vorba de cel de-al treilea tip de Mutilare Genitală Feminină, cunoscut şi sub numele de , sau Circumcizia Faraonică, care este cea mai severă, drastică şi periculoasă formă de mutilare genitală şi care presupune extirparea totală a organelor genitale (clitoris, labiile mici şi labiile mari), cosând mare parte din intrandul vaginal şi lăsând un loc de mărimea unei gămălii de chibrit pentru a permite scurgerile menstruale şi ale urinei.
Infibulaţia Faraonică încă se mai practică în zilele noastre în sudul Egiptului. În Egiptul de Sus femeia necircumcisă nu este acceptată ca partener marital de către familiile comunităţii, este considerată “murdară”, iar alimentele şi apa atinse de ea sunt impure. Mutilarea sau tăierea genitală feminină se referă la extirparea totală sau parţială a organelor genitale feminine. În ciuda eforturilor globale de a promova abandonarea acestei practici, mutilarea genitală feminină rămâne prezentă în numeroase ţări în curs de dezvoltare şi se răspândeşte şi în alte părţi ale lumii, precum Europa sau America de Nord, unde s-au stabilit familii de imigranţi. Aproximativ 3 milioane de femei şi fete se confruntă în fiecare an cu această problemă, iar între 100 şi 140 de milioane au trecut deja prin această experienţă. Majoritatea trăiesc în 28 de ţări din Africa şi Asia de vest, dar au fost raportate cazuri şi în anumite comunităţi din India, Indonezia şi Malaiezia.
Mutilarea sau tăierea genitală feminină are consecinţe asupra sănătăţii femeilor atât imediate, cât şi pe termen lung. Efectele depind de tipul de tăiere practicat, de experienţa practicantului, de condiţiile în care este realizată intervenţia, de rezistenţa opusă de fata/femeia care suportă procedura şi de starea ei generală de sănătate. Complicaţii pot apărea la toate tipurile de mutilare genitală feminină, dar cel mai frecvent apar în cazul infibulaţiei, care include coaserea sau micşorarea orificiului vaginal. Mutilarea genitală feminină a avut efecte psihologice imediate şi de lungă durată asupra a 100 – 140 de milioane de femei şi fete care au fost supuse acestei proceduri. Această experienţă a fost, de asemenea, corelată cu o serie de tulburări psihologice şi psihosomatice care afectează capacitatea de a se hrăni, a dormi, stările emoţionale şi percepţia. Simptomele se pot manifesta în diferite moduri, inclusiv prin cele asociate cu sindromul stresului post-traumatic. Pot apărea şi consecinţe serioase de sănătate fizică.
Complicaţii imediate: durere severă, şoc, hemoragie, tetanos sau infecţie, retenţie de urină, ulceraţie a zonei genitale şi răni ale ţesutului adiacent, infecţia rănii, infecţie urinară, febră, septicemie; hemoragia şi infecţia pot fi atât de grave încât să ducă la deces.
Consecinţe pe termen lung: anemie, formarea de chisturi şi abcese, formarea de cicatrice de tip cheloid, vătămarea uretrei care duce la incontinenţă urinară, raporturi sexuale dureroase şi disfuncţii sexuale, hipersensibilitate a zonei genitale; infibulaţia poate cauza formarea de răni grave, dificultăţi de urinare, tulburări ale menstruaţiei, infecţie recurentă a vezicii urinare sau a tractului urinar, fistulă, naştere prelungită şi dificilă şi infertilitate (ca urmare a infecţiilor). Tăierea ţesutului cicatrizat este necesară uneori pentru a face posibil raportul sexual şi/sau naşterea. Poate să apară şi blocarea aproape completă a vaginului, ceea ce duce la acumularea scurgerii menstruale în vagin şi uter. În timpul sarcinii riscul producerii de hemoragii şi infecţii este foarte mare.
Un studiu realizat în 28 de centre obstetricale din 6 ţări africane – Burkina Faso, Ghana, Kenya, Nigeria, Senegal şi Sudan – a evidenţiat că femeile care au trecut prin mutilare genitală prezintă un risc mult mai mare de a avea probleme obstetricale precum operaţii prin cezariană, hemoragie post-partum, naştere prelungită, resuscitarea nou-născutului şi greutate redusă la naştere, precum şi decese prenatale. Studiul a arătat că riscurile sunt cu atât mai mari cu cât formele de mutilare genitală sunt mai extinse.
Pe parcursul anilor însă, castrarea feminină a început să fie tot mai mult practicată în clinici particulare şi spitale de către doctorii avizi de câştig şi favorizaţi de lipsa unei legislaţii în domeniu.
În ultimii ani autorităţile egiptene şi-au intensificat eforturile de a aboli practica circumciziei feminine, prin intensificarea programelor educaţionale şi prin punerea la dispoziţia acesteia a unei linii telefonice 24h toll free.
LINK CU DETALII
Mutilarea genitală feminină este o practică cultural-tradiţională despre care se ştie că se practică în peste 40 de ţări de pe mapamond, fiecare grup de practicanţi având propriile sale metode specifice de mutilare genitală.
Se practică în:
- douăzeci de ţări de pe continentul African;
- câteva regiuni ale Asiei;
- America de Sud;
- câteva state din Orientul Mijlociu.
Motivele mutilării genitale feminine:
Lista de motive este lungă, în multe comunităţi aceste practici având la bază un cumul de câteva motive din această listă care este departe de a fi exhaustivă:
- Apartenenţa la un grup;
- Intenţia de a scădea interesul fetei faţă de sex;
- Protecţia împotriva violului;
- Pentru a se asigura că până la momentul nunţii mireasa se păstrează.
Una dintre cele mai întâlnite explicaţii pentru continuarea mutilării genitale feminine este aceea a tradiţiei locale. Uneori nici chiar femeile nu vor să renunţe la această practică deoarece o văd ca pe o tradiţie de durată transmisă din generaţie în generaţie. Deseori cei care practică această procedură nu sunt conştienţi de implicaţiile pe care le are şi de riscurile de sănătate pe care le presupune. Onoarea familiei, curăţenia, protecţia împotriva vrăjilor şi asigurarea virginităţii şi a loialităţii faţă de soţ sunt folosite ca argumente pentru continuarea practicii.
Alţi factori care explică menţinerea mutilării genitale sunt:
- de ordin sociologic: iniţierea fetelor pentru a deveni femei, integrarea socială şi menţinerea coeziunii sociale;
- de ordin igienic şi estetic: ideea că organele genitale feminine sunt murdare şi urâte;
- de ordin sexual: pentru a controla şi a reduce sexualitatea feminină;
- de sănătate: credinţa că sporeşte fertilitatea şi şansele de supravieţuire ale copilului; în unele comunităţi o fată care nu are clitorisul extirpat poate fi considerată un mare pericol, chiar fatal pentru sănătatea bărbatului;
- de ordin religios: faptul că este o cerinţă religioasă;
- de ordin socio-economic: acolo unde mutilarea genitală feminină este o condiţie obligatorie înainte de căsătorie, iar femeile sunt în mare parte dependente de soţi, necesitatea economică poate fi un factor determinant în acceptarea procedurii. Mutilarea genitală este o sursă importantă de venit pentru practicieni.
Mutilarea genitală se practică la vârste diferite în fiecare comunitate, mergând de la cele mai mici vârste şi până în copilărie sau chiar la pubertate. În anumite locuri (de obicei zone rurale sau îndepărtate) se efectuează fără anestezie (în condiţiile în care procedura este extrem de dureroasă) şi în condiţii de igienă precară, ceea ce măreşte riscul de infecţii sau sângerare. Mutilarea genitală feminină, numită uneori şi circumcizie feminină, înglobează un număr de tehnici de îndepărtare prin tăiere a unor părţi ale organelor genitale externe feminine sau de îngustare prin coasere a orificiului natural al vaginului.
Există trei tipuri principale, unele mai grave decât altele.
1. Cea mai puţin întâlnită metodă este numită sunna sau clitoridectomie şi se referă la îndepărtarea prepuţului clitoridian şi a unei părţi sau în totalitate a clitorisului.
- Eliminarea parţială sau totală a clitorisului şi a ţesutului înconjurător –labiile mici; de asemenea aceasta poartă tot denumirea de sunna sau clitoridectomie.
2. Îndepărtarea completă a clitorisului, labiilor mici şi chiar a labiilor mari, urmată de coaserea cu catgut a labiilor mari, cu lăsarea unui mic orificiu pentru scurgerea urinii sau a sângelui menstrual, practică denumită „infibulare” sau „circumcizie faraonică”.
3. Alte tipuri includ arderea clitorisului şi a regiunilor adiacente, tăierea vaginului („tăieturile gishiri”) sau producerea de excoriaţii la nivelui orificiului vaginal. Se mai practică aplicarea de substanţe corozive sau ierburi în vagin pentru a produce sângerări şi cicatrizări, în scopul de a-l îngusta.
În prezent există tendinţa tot mai răspândită ca părinţii să-şi ducă fetele la personal medical pentru realizarea procedurii, încercând astfel să micşoreze efectele imediate asupra sănătăţii, inclusiv sângerarea şi durerea. Această „medicalizare” a practicii duce la menţinerea răspândirii ei, deoarece mamele continuă să o considere sigură pentru fiicele lor. UNFPA, OMS şi UNICEF susţin public că personalul medical n-ar trebui să realizeze această procedură în niciun fel de circumstanţe şi sub nicio formă.
O altă tendinţă este de a supune fetele la această practică la o vârstă mult mai fragedă. Majoritatea cazurilor de mutilare genitală sunt realizate între 4 şi 14 ani. De asemenea, în unele comunităţi, tendinţa tot mai mare este de a reduce gradul de tăiere, mai degrabă decât a renunţa complet la această practică, ceea ce indică anumite modificări în privinţa conştientizării riscurilor. Totuşi, mutilarea genitală feminină rămâne o practică inacceptabilă sub orice formă.
Procentul fetelor şi al femeilor cu vârste cuprinse între 15-49 de ani care au trecut prin această procedură, 2002-2007. (Sursa: UNICEF, The State of World’s Children 2009 – Studii demografice şi de sănătate, Studii regionale şi naţionale):
Somalia - 98%
Egipt - 96%
Guineea - 96%
Sierra Leone - 94%
Djibouti - 93%
Eritrea - 89%
Sudan - 89%
Mali - 85%
Gambia - 78%
Etiopia - 74%
Burkina Faso - 73%
Mauritania - 72%
Ciad - 45%
Guineea-Bissau - 45%
Coasta de Fildeş - 36%
Kenya - 32%
Senegal - 28%
Republica Centrală Africană - 26%
Yemen - 23%
Nigeria - 19%
Republica Unită Tanzania - 15%
Benin - 13%
Togo - 6%
Ghana - 4%
Niger - 2%
Camerun - 1%
Uganda - 1%
Zambia - 1%.                                                                                                                 sursa Chisinau forum