Sunt inchisa in curte,in cusca,in mine. Am putere doar sa arunc cate o privire prin scandurile gardului. Lumea de dincolo ma inspaimanta. As vrea sa evadez,sa explorez,sa infrunt din nou lumea... Dar a trecut pre mult tump si leul falnic de odinioara e acum doar un catel cu coada intre picioare,care asteapta sa devina... claustrofobic! Intre timp ma sperii de ecoul gindurilor mele: unele sunt cuminti,asezate,cu capul plecat si miinile strinse in poala ca pentru o rugaciune;dar altele,eh, acelea,sunt nerusinate, indraznete,impertinente chiar... Un val de manie si regret urca in mine: Fuck you! Da tie! Tu, acela care mi-ai rupt in bucati inima, care m-ai facut sa ma indoiesc de toata existenta mea! Oare ce am gresit? Sau mai bine : am gresit?
