marți, 28 februarie 2012

Fara titlu

Sunt inchisa in curte,in cusca,in mine. Am  putere doar sa arunc cate o privire prin scandurile gardului. Lumea de dincolo ma inspaimanta. As vrea sa evadez,sa explorez,sa infrunt din nou lumea... Dar a trecut pre mult tump si leul falnic de odinioara e acum doar un catel cu coada intre picioare,care asteapta sa devina... claustrofobic! Intre timp ma sperii de ecoul gindurilor mele: unele sunt cuminti,asezate,cu capul plecat si miinile strinse in poala ca pentru o rugaciune;dar altele,eh, acelea,sunt nerusinate, indraznete,impertinente chiar... Un val de manie si regret urca in mine: Fuck you! Da tie! Tu, acela care mi-ai rupt in bucati inima, care m-ai facut sa ma indoiesc de toata existenta mea! Oare ce am gresit? Sau mai bine : am gresit?

2 comentarii:

  1. Pare a fi intradevar dilema unui catel de curte. Latra gelos la toti care umbla liberi desi ar fi de ajuns un salt ca sa ajunga in strada! Un dram de lasitate, putin devotament si multa multa ...lene. La ce bun_!

    RăspundețiȘtergere
  2. De fapt e mult mai mult:e neputinta,e lovitura sub centura pe care o primesti de la persoana cea mai draga(un fiu),sunt cuvinte care dor si la care nu te-ai fi asteptat niciodata... Si pur si simplu nu am zis,sau facut nimic care sa explice inversunarea lui impotriva mea! Si nu e un adolescent...

    RăspundețiȘtergere