Ei bine da! Cel putin in cazul meu, determinatia a jucat un rol principal. M-am lasat de fumat pentru ca am vrut eu, nu pentru ca m-a impins cineva s-o fac; de altfel daca cineva din familie insinua macar acest lucru,eu ma incapatinam si fumam mai mult. Am fumat timp de 15 ani cite un pachet pe zi, chiar si mai mult cind eram in anturaj...O chestie paradoxala e faptul ca eu nu am fumat in liceu. Toti amicii mei fumau, si cu toate indemnurile lor nu am fost tentata sa incerc...pina la 24 de ani cind mai mult din plictiseala am inceput sa fumez cu colega mea de munca! Si incet dar tenace nicotina a pus stapinire pe mine... Eu sunt o persoana timida, linistita, dar absenza tigarilor sau sentinte de felul:
te lasi de fumat imediat!, ma faceau agresiva. Intr-o zi sotul meu mi-a luat pachetul de tigari si la calcat in picioare. Am fost atit de furioasa ,si fara sa gindesc macar o secunda i-am dat o palma! Replica a fost pe masura, mi-a intors palma! Plina de furie i-am zis ca mai degraba
divortez decit sa ma las de fumat! Stiam cit de periculos e fumatul, dar imi intra pe o ureche si imi iesea pe alta...Toate s-au schimbat intr-o zi; eram in cautarea unui post de munca, pe care l-am si gasit de altfel.Salariul era super, programul de munca ok,doar ca nu puteam sa fumez in timpul orarului de munca. Mi-am zis ca nu era o problema asta, puteam s-o fac in pauza de prinz; asa ca am acceptat si am inceput sa facem inventarul (era o expozitie de mobila cu vinzare). In tot timpul inventarului ,,sefa''a fumat ca un turc tigara de la tigara...Cind am terminat inventarul, i-am cerut politicos actele mele,am declinat oferta si m-am oprit in prima scara de bloc unde am fumat 2 tigari una dupa alta!!!
